Raliul “Avram Iancu”, Cluj-Napoca
| Participanti inscrisi | 42 |
| Participanti inscrisi in Grupa H | 6 |
| Tipul Raliului | Pietris |
Raliul Avram Iancu, "Raliul pe pietriş", din Cluj a fost reluat în calendarul de raliuri din acest sezon. Probele speciale (PS) au loc pe dealurile din nordul şi sudul Clujului, adică pe drumuri de pământ bătătorite sau, în funcţie de vreme, mlăştinoaşe.
În general este un raliu foarte rapid, cu o rută frumoasă şi cu unele rampe spectaculoase, ceea ce i-a conferit deja titlul de raliu finlandez.
Pregătirea noastră
Ne-am adus maşina de antrenamente la sfârşit de săptămână la Cluj şi am început deja miercuri dimineaţa antrenamentul, pentru că la un raliu nou sunt necesare cele trei runde de antrenament.
Am început training-ul cu PS "Steluţa", care debutează pe un drum îngust de pietriş ce urcă spre o podgorie aflată pe un deal, apoi urmează o coborâre rapidă şi spectaculoasă pe un drum de pământ cu serpentine şi se încheie cu câteva serpentine rapide pe un drum de pietriş strant. În noaptea aceea a avut loc o ploaie puternică, iar pământul era îmbibat cu apă. Drumurile din câmp au fost un alunecuş continuu; ne-am cufundat în noroiul adânc şi am avut probleme să mişcăm maşina inainte. Coborâşul părea aproape imposibil - maşina nu mai putea fi controlată, pentru că noroiul se lipise de jenţi şi bloca roţile. Am alunecat în şanţ, de unde n-am mai putut ieşi, pentru că pământul moale ne-a blocat de tot roţile. Am fot nevoiţi să sunăm organizatorul şi am cerut un tractor, pentru că nici o altă maşină n-ar fi făct faţă terenului alunecos şi îmbibat cu apă. Alţi participanţi, care au venit după noi si care cunosteau această problemă, au încercat să ocolească prin câmp. Întrun final, după două ore de aşteptare a ajuns şi excavatorul şi ne-a eliberat. Pentru că la început am încercat să ieşim din noroi prin forţe proprii, ni s-a defectat ambreajul, astfel încât n-am mai putut mişca maşina după ce a fost scoasă din noroi. Din fericire susţinătorii noştrii din Cluj ne-au venit în ajutor Servicemanager-ul de la MAN, Horst Kluger, ne aştepta deja şi ne-a remorcat maşina, ducându-ne direct în service.
Acolo a fost chemat imediat seful de service Subaru, iar noi am pornit din nou la antrenament cu un BMW, în timp ce Zoltan Nemes de la Tubman Co. (Subaru) se ocupa de procurarea unui ambreaj nou din Bucureşti. Pentru ca nu numai noi, cei de pe SP1 am avut probleme, dar si cei care s-au antrenat pe SP6, aceasta portiune a fost inchisa.
Prin urmare ne-am antrenat pentru PS 2/8 şi PS 5/10, ambele aflate la sud de Cluj, pe un sol format preponderent din pietriş şi nisip. În a doua zi de antrenamente am folosit un Landrover Defender modificat, masina de service a firmei MAN pentru antrenamente, pentru a putea completa Roadbook-ul pentru SP 6/9/11. Astfel ca, desi am fost ironizaţi de concurenţii noştrii pentru neobisnuita noastra masina de antrenament, în acest Defender am avut un cu totul alt sentiment faţă de pistă decât intr-o masina normala.
Am încercat totuşi să ne completam Roadbook-ul şi ne-am întors în Cluj cu speranţa că maşina noastră Subaru este gata.
Instalarea ambreajului a decurs fără probleme datorită ajutorului primit din partea lui Zoltan Nemes, astfel încât am putut porni din nou la drum. Pentru că în ziua anterioară au fost închise cele doua piste, durata antrenamentelor a fost prelungită, iar noi am reuşit să absolvim întregul program de antrenamente.
Din fericire nici n-a mai plouat, iar pistele s-au uscat şi pământul a fost bătătorit.
Prima zi a Raliului: Vineri, 21.09.2007
Condiţii:
Vremea: călduroasă şi uscată.
Rute: preponderent uscate, umede pe alocuri
Vineri trebuiau absolvite trei PS: PS 1 "Steluţa", etapa de 10 km care urcă la o podgorie, si coboara rapid, PS 2, de 4,7 km cu curbe înguste pe un teren alunecos, parţial pe pietriş, parţial pe nisip. Ultima etapă a fost o "Super Special Stage", şi anume un slalom în parcarea de la Expo- Gelaendes, showdrive pentru spectatori.
Pe PS 1 am subestimat câteva rampe, aterizând destul de aspru, pentru că în spatele rampei se formase o gaură. Am distrus spoiler-ul din faţă, având probleme să menţinem Evo-ul pe drum. Norocul nostru a fost, că nu au fost avariate şi alte piese şi am putut termina fără probleme atât PS 2, cât şi showdrive-ul, pe care l-au urmărit aproximativ 3.000 de spectatori.
Ziua a 2-a a Raliului: Sâmbătă, 22.09.2007
Condiţii:
Vremea: călduroasă şi uscată.
Rute: preponderent uscate, umede pe alocuri
Sâmbătă au fost de parcurse nouă PS-uri, trei per rundă, urmată fiecare de un servicestop în Cluj. Prima rundă era alcătuită din PS Steluţa (PS 1 din ziua anterioară), din PS Ciurlia, o etapă urcuş - coborâş de 10 km, şi din PS Cojocna, care, cu cei 15 km ai săi, este cea mai lungă încercare a raliului.
PS Ciurlia îşi are începutul în pădure şi debutează cu curbe înguste, urmate de o porţiune rapidă, ce duce peste o culme pe un sol nisipos, continuând apoi cu un drum din pietriş lat, ce trebuie coborât tot în viteză.
PS Cojocna duce printr-un drum de câmp pe un platou inalt. Drumurile sunt din pământ bătătorit, care, atunci când este uscat, devine tare şi neted ca betonul. Cu toate acestea, maşina este greu de controlat pe această porţiune, din cauza denivelărilor de pe drum. Este o etapă extrem de rapidă, pe care se poate conduce cu până la 180 km/h şi care se încheie cu o rampă spectaculară, care trebuie abordată cu o viteză de cca. 120 km/h şi peste care se poate zbura până la 35 m. Am început această rundă cu precauţie, pentru a „simţi" mai bine particularităţile drumului.
Runda a doua, compusă din PS Steluţa, Palcosy (PS 2 din ziua anterioară) şi din nou Cojocna, am pornit-o cu mai multă viteză.
În service am constatat că întregul montaj ce susţine protecţia motorului se rupsese. Acum era rândul echipei noastre de service să-şi arate talentul, pentru că aveam nevoie în cele 20 de minute de service de un nou montaj de susţinere. În 22 de minute au reuşit: montajul era din nou fixat! Întârzierea de 2 minute a însemnat 20 de secunde penalizare, ceea ce, ţinând cont de intervalele de timp, n-a repezentat o problemă. Inconvenientul mai mare a fost că a trebuit să pornim, datorită întârzierii, în spatele unui Audi Quattro, care aparţinea tot grupei H şi al cărui amortizor era stricat, mergând de aceea cu o viteză redusă faţă de noi. A fost nevoie să îl depăşim, dar ni s-a făcut loc imediat, astfel încât nu am pierdut din timp.
Runda a treia a decurs fără probleme. Nici n-am mai facut manevre riscante, deoarece locul 2 era asigurat.
Pentru că în grupa H s-au prezentat doar 3 echipe, s-a pus problema evaluării. Pentru a obţine o evaluare de grup, este necesară, conform regulamentului, participarea a cel puţin 5 echipe. Iniţial au fost înregistrate 5 echipe, dar nu s-au prezentat decat 3 la start. La un puncatj integral pentru locul 2, am fi ocupat în campionatul grupei H locul 3. Dacă nu ni s-ar recunoaşte punctajul, am rămâne pe locul 4 şi ar trebui să luăm cel puţin locul 3 la ultima cursă, cea din Iaşi, pentu a ocupa în campionat un loc pe podium.
Astfel lupta pentru locul 3 rămâne palpitantă.
Concluzii
Este un raliu frumos, total diferit de cele absolvite deja în acest sezon. Datorită rampelor, este un ralui specatculos şi pentru specatori. După câteva probleme la început, cauzate de condiţiile meteo, a fost şi pentru noi o etapă frumoasă incheiata cu succes.
Mulţumin echipei noastre de la MIT Motors pentru pregătirea corespunzătoare a maşinii, precum şi sponsorilor noştrii UniCredit Leasing, CTE Trailers, Interior Resources, Asirom, Activ Asigurari, Impression, Langendorf şi Euromedia.
BRK-Rallye Team