• English
  • German
  • Romanian

Raliul Clujului

 

Raliul

Raliul Clujului se numara printre cele mai frumoase raliuri pe asfalt ale sezonului.

Proba Speciala (PS) parcurge muntii în directia Fântânele, Marisel si Dangau.  Spre deosebire de ceilalti ani, PS de anul acesta parcurge o singura directie; pentru aceasta, vechile probe speciale PS1 si PS2 au fost contopite într-o singura speciala lunga de 23 km.

În plus la acest raliu a fost introdus un "Super Special", un Showdrive de 1 km compus din 3 slalomuri in parcarea Cora.

 

Pregatirea noastra

Am adus masina de antrenament la sfârsitul saptamânii la Cluj, apoi am zburat spre casa, iar joi dimineata am început antrenamentul ofi cial.  Cunosteam traseul înca de anul trecut, asa ca ne simteam bine pregatiti.

 

Prima zi a raliului: Sâmbata, 23 iunie 2007

Conditii:

Vreme - furtunoasa si calduroasa

Traseul - uscat, umed, portiuni umede în padure.

 

În ultimele zile înaintea raliului au fost temperaturi de peste 30 grade; în seara de dinainte au fost câteva furtuni scurte.

Nici înaintea startului nu au fost furtuni, iar în muntii din Cluj a aparut si soarele, cu toate ca se întrezareau nori de ploaie. Ne-am decis imediat sa alegem cauciucurile „Intermediate", pentru a reusi sa facem 2 runde de 135 km fara oprire la service , si pentru ca anvelopele de ploaie s-ar fi distrus la scurt timp pe traseu uscat; circulatia cu anvelope de uscat (Sliks) pe carosabilul umed -cum stabilisem deja la Baia Mare - ar însemna cu adevarat o alunecare.

 

Astfel am început prima runda , constând din 3 speciale diferite, cu anvelope "Intermediate", ceea ce s-a aratat a fi o alegere buna; la prima încercare, "Tarnita", lunga de 23 km, etapele din padure au fost si mai umede. PS conduce la un baraj, fiind o etapa foarte frumoasa, dar si foarte rapida si periculoasa, deoarece prapastia catre lac este neasigurata pe o portiune destul de mare; a doua parte a PS urca pe un platou de aproximativ 1400 m, fiind deopotriva o etapa rapida cu multe dependinte abrupte.

Am scos al treilea timp din grupa noastra cu numai 0, 7 secunde in urma celor de pe locul 2.

 

A doua PS, "Marisel", coboara de pe platou, pe o portiune de 8, 7 km, deopotriva cu multe portiuni înca umede în padure. PS este în multe locuri extrem de alunecoasa, mai ales ca în iarna multe dintre gropile existente au fost acoperite cu pietris; am stapânit examenul foarte bine si am scos, impreuna cu Vali Banciu, cel mai bun timp în grupa noastra si al saptelea timp în clasamentul general.

A treia speciala, "Dangau", este spectaculosa, care anul acesta a fost prelungita cu câtiva kilometri. Proba începe cu o etapa rapida prin câmpiile din spatele satului Monastir, apoi parcurge traseul de-a lungul satului Dangau cu câteva curbe rapide în urcare si coborâre, mai departe de-a lungul cursului unui mic râu printr-o portiune de padure cu viteze de vârf de pâna la 180 km/h, urmata de o noua etapa de urcare si de o spectaculoasa plecare din vârf.

Am parcurs cei 23 km ai examenului în 11, 52 min, al doilea timp în grupa noastra.

Dupa aceasta runda ne-am plasat pe locul 2 în grupa noastra (in total pe locul 9) si am început a doua runda - cele trei examene au fost parcurse înca o data - cu anvelope de uscat.

Pe "Tarnita" ne-am îmbunatatit timpul cu 23 secunde; în urmatotoarea PS, "Marisel", am avut, dupa o coborâre rapida pe traseu pietruit, o rotire înaintea unei curbe periculoase, care însâ nu ne-a costat mult timp.

Pe "Dangau" am scos cel mai rapid timp din grupa noastra, terminând prima zi a raliului pe locul 2 în grupa noastra.

 

A doua zi a raliului: Duminica, 24 iunie 2007

Conditii:

Vreme - însorit si foarte cald

Traseul - uscat

 

Pentru duminica mai ramasesera înca 2 PS de parcurs; "Dangau"-ul proaspat înnoit cu cei 23 km, precum si Super Special-ul de 1 km în Piata Cora. Doar 14 secunde ne-au despartit de primii clasati în grupa noastra, urmatorii dupa noi fiind clasati cu mult in urma. Am început în forta, însa la kilometrul 19 am parasit soseaua la o viteza de 120-140 km/h si am aterizat în padure; doi copaci cazusera si am ramas, datorita acestor copaci, atârnati de un versant aflat la 10 km deasupra unui râu. Am iesit nevatamati din autoturism, putând sa ne cataram pe versant; mai târziu am avut nevoie de 2 masini cu troliu si aproximativ o ora pentru a-l aduce pe Evo pe sosea.

 

Dupa lovitura puternica, Evo-ul parea sa fi e un dezastru total; aveam sa analizam însa acest lucru cu echipa noastra de service de la MIT Motors. Cu "aproape sigurul" loc doi si cu cele 8 puncte, ne pastram înca sansele de a obtine un loc pe podium, în ciuda incidentelor tehnice din Brasov, Hunedoara si Arges.

Acum acest lucru nu mai parea însa posibil si în urma ramânea doar un automobil de raliu demolat.

 

Dar si asta face parte din raliu, dupa ce avusesem 14 raliuri aproape fara incidente. 

 

Multumim echipei noastre de Service si tuturor celor care ne-au sprijinit pâna acum.

 

Echipa de raliu BRK